Creatorul District 9 a lansat un scurtmetraj cu umor negru

de: Alexandru Puiu
06 08. 2017

Neill Blomkamp a devenit renumit în urmă cu câțiva ani după ce a creat District 9. Acum se ocupă de scurtmetraje, dar își menține stilul documentaristic.

Deși se implică în continuare în lungmetraje cu potențial semnificativ la box office, creatorul District 9 a anunțat un proiect foarte interesant la începutul acestei veri. Este vorba de Oats Studios, o companie specializată momentan pe scurt metraje. Pe termen lung, nu este exclus să scoată pe piață niște filme de animație sau live action menite să fie văzute la cinema, dar unul dintre primele proiecte este gratuit pe YouTube.

 Oats Studios pare să fie un studio de creație cu afinități destul de ciudate, la fel ca filmul de mai sus. Ideea din spate este însă mai puțin relevantă. Important este că se vede calitatea foarte bună a clipului și efortul financiar de la bază este greu de ignorat. Realizat folosind același stil vizual precum District 9, Kapture: Fluke spune povestea unor experți în armament care profită de o ocazie specială pentru a demonstra utilitatea ultimei lor creații. În primele momente de vizionare ești tentat să crezi că este vorba de un documentar, după accea îți seama că este vorba de o animație CG cu personaje ce par foarte autentice.

Până la această oră, canalul de YouTube al Oats Studios a devenit destul de aglomerat și au trecut doar câteva luni. Numărul abonaților se apropie de 300.000, dar numărul vizionărilor la multe dintre scurtmetraje depășește un milion. Printre scurt metrajele care nu trebuie ratate se numără Rakka, Firebase și Zygote. Mai jos este disponibil clipul de prezentare al canalului pentru a te ajuta să-ți formezi o părere despre conținutul ciudat pe care îl creează Oats Studios. Apropo, dacă ai o problemă cu YouTube, aceleași clipuri sunt disponibile și pe Steam.

Ca referință, Kapture: Fluke este primul scurt metraj de animație al studioului. Până acum, accentul s-a pus pe filme în format clasic.